29 decembrie, 2011

Colind pentru Lăzescu: primiţi cu Reforma la TVR? Nooooo!

Nu ne aşteptam să se întâmple ceva cu reformarea Televiziunii Române (această vacă mulsă la greu de tot felul de oportunişti) sub mandatul lui Alexandru Lăzescu (foto). La pierderi estimate de 100 milioane de euro, Lăzescu ar vrea să păstreze numărul uriaş de angajaţi din TVR care, în multe cazuri, s-au adus de-a lungul timpului unii pe alţii. Dealtfel, BLOGpeBLOC a mai scris despre neputinţele lui Lăzescu: a dezvăluit că, anterior numirii sale în funcţie, pe când era şef al unui mini-post de radio din Bucureşti, el călătorea spre Germania chiar în condiţiile în care angajaţii săi erau neplătiţi de două luni. Ca şi carieriştii care s-au succedat înaintea sa la cârma televiziunii, Lăzescu pare că are azi aceleaşi obsesii învechite: cică „e taxa TV prea mică”. Ăsta-i „managementul” la care s-ar reduce totul în TVR? Banul public, luat pe o taxă care este vârâtă cu sila pe gâtul contribuabilului român? Deşi starea de sărăcie accentuată este resimţită în toate domeniile de activitate şi peste tot s-a redus din numărul de angajaţi, Lăzescu vrea aceiaşi nababi pentru TVR, un post care, nu întâmplător, sedat de trândăvia aparteneţei la domeniul public, are ratinguri sub cele ale altor televiziuni mult mai mici. BLOGpeBLOC cere Parlamentului, Preşedinţiei şi Guvernului să iniţieze, să sprijine şi să procedeze la reformarea de bun-simţ a acestui devorator de fonduri publice. Credem că 21 de ani de jaf la TVR au fost suficienţi şi că numărul celor ce s-au săturat să cotizeze pentru orice fel de pierderi ale fondurilor publice este mult mai mare decât în 1990. (Foto: TVR)