Din susţinerile Direcţiei Naţionale Anticorupţie (Bilanţul DNA- fev. 2008), ar rezulta că judecătorii români sunt foarte puţin “activi” la capitolul “condamnări cu executare”. Probabil, aceste susţineri sunt întemeiate câtă vreme (ca exemplu), la Constanţa, magistraţii se chinuie cu anii să condamne câte un benzinar- prins în flagrant, în timp ce perfora conducta. Valorile furate, pe care Justiţia nu le-a recuperat pentru ţară şi bobol, din 1990 şi până în prezent, au ajuns, probabil, la o sumă foarte mare. Ar exista, însă, şi partea “veselă” a procurorilor şi poliţiştilor. Din lista alăturată (vezi facsimil, sus), rezultă că, în numai 2 ani, primarul Niculae Marghiol (Ciocârlia- jud. Constanţa) a fost scos de sub urmărire penală de 12 ori! În plus, a avut “neînceperea urmăririi penale” de vreo 3 ori, iar în alte trei dosare, a fost acuzat de toate “cele lumeşti”. Având în vedere că a fost găsit nevinovat de fiecare dată, rezultă că omul ăsta, Marghiol, este asaltat rău de rău-voitori. Din informaţiile noastre, Marghiol ar dori să candideze în acest an, la Primărie, din partea unui partid drag preşedintelui Băsescu! Pentru cazul când va ajunge primar, vom afla în următorii 4 ani dacă această listă a fost completă!Rusya yüzde 40 sigara içme oranı ile dünya sıralamasında başlarda geliyor. Kamu alanlarında sigara içme yasağı 1 Haziran'da uygulamaya girecek. Bu tarihten itibaren tren ve metro istasyonu, hava limanı, liman gibi kamu alanlarının giriş kapılarına 15m mesafe içerisinde, işyeri, site girişi, çocuk parkı, sahil gibi alanlarda sigara içilemeyecek.
Bir sene sonra ise sigara içme yasağı otel, restoran, kafe, market ve trenleri de kapsamak üzere genişletilecek. Yasa tütün ürünleri için bir taban satış fiyatı belirlenmesini, sigara reklamı ve satışının da sınırlanmasını öngörüyor. Dünya Sağlık Örgütü'nün 2011'de yayınladığı bir rapora göre, 2010'da Rusya'da en ucuz 20'lik sigara paketinin fiyatı 11 ruble (0,36 dolar) iken ithal sigaranın fiyatı 48 ruble (1,6 dolar) oldu. (bbc.turkce) Tıklayın
