(de Christian Levant)
Cade ţara pe noi. De atâtea probleme şi crize. Problema pensiilor. A salariilor. A Fondului Proprietatea. Şi cea a retrocedărilor. Şi a chiriaşilor. Criza locuinţelor. Criza din învăţămînt. Tot atâtea crize şi probleme. Le rezolvă cineva? Aş. De când nu s-a mai văzut o anchetă jurnalistică adevărată prin presa (tot mai) gri, plină de deontologi cu unghiile tăiate şi dinţii bine spălaţi? Nu mai spunem. Despre anchetele judiciare, ce să mai vorbim? Estimp, ce se întâmplă totuşi în mirabila şi mult neînţeleasa noastră ţară? A venit toamna. Asta e sigur. În rest, numai lehamite, numai letargie. Chiar şi în rândul partidelor care nu dau semn că ar vrea să se arunce într-o nouă luptă electorală. Şi totuşi, ieri, un duş rece i-a trezit pe mulţi. Ce s-a întâmplat? Undeva, în Egipt, a avut loc o răpire (cu conotaţii teroriste). Printre răpiţi, şi o româncă. O răpire care, deodată,vrând-nevrând, a (re)pus România pe hartă. Ce a urmat? Politicieni şi ziarişti, guvernologi şi deontologi, cu toţii s-au năpustit la „răpirea din Egipt”. Care nu seamănă deloc cu vestita răpirea (a jurnaliştilor) din Irak. O răpire care a schimbat multe în ţara asta tristă şi plictisită. În care mulţi cred că doar răpirea din noi înşine ne mai poate salva. De penibil.
