18 martie, 2009

Sediul de dincolo de bâtă

Aşa arăta sediul Primăriei oraşului Vatra Dornei (jud. Suceava) la 1814. Omul de pe prispa instituţiei, care stă sprijinit într-o bâtă este funcţionarul de la biroul de reclamaţii. Dacă vreun cetăţean avea ceva de comentat, primea imediat de la funcţionar o „lovitură de pedeapsă”. Sau, mai pe înţelesul moldovenilor, o „păliturî di osândî”. Este de menţionat că, prin strădania unor funcţionari publici, o bună parte din tradiţiile de atunci s-au păstrat până în zilele noastre. Doar sediile de Primărie s-au mai schimbat. Sursa foto: Colecţia D. Dragan