La „Adevărul”, o trudă de netrudit era cu doi secretari de redacţie: ăştia voiau, neapărat, intertitlu pe două rânduri. Aşa se scula vigilenţa lor, fix înainte de tipar: aveai trei rânduri? Scoate, nene, foarfeca, ciumpăveşte un cuvânt, să rămâie două, ce dacă se schimbă sensul, ce sens?, mitraliază cuvintele, omoară-le şi învie altele până nu fac un atac de cord, monşer, eu, secretarul de redacţie. Un savant în gramatică n-ar fi putut sătura exigenţele Popeştilor din secretariatul "Adevărul" şi însuşi Lucian Blaga (cu a sa poezie a intertitlului şi cu al său triumf al frazei), dacă ar fi apucat un post de redactor acolo, s-ar fi declarat neputincios în faţa acestor cerberi care gravitau, neapărat, între zero şi două rânduri. La „Jurnalul Naţional”, accentul cade diferit: aici contează grosimea, nu lungimea. Redactorii afişează un titlu gros („Poliţist sub o ploaie de gloanţe!”- vezi facsimil sus, stg.), dar din text vei afla că, de fapt, a fost vorba de un singur glonţ. Şi-acela slăbuţ, de calibru 9 mm. Dintr-un singur glonţ, colegii de la „Jurnalul” au făcut „o ploaie”- iată un buletin meteo care îţi sugerează următoarea butadă: arta titlului e pe ducă, hai s-o dăm jos! 
