Despre munca ONG-ului "de lux". Cu rromii din Secuime.

Ziarul „Jurnalul naţional” al mini-acidului Ciutacu şi al macro-bazei Tucă, suportă bine ştirile incomplete, impregnate pe alocuri cu senzaţionalism ieftin. Iată, de-o pildă, cazul articolului „Ţiganii, întâmpinaţi de maghiari cu cagule”, care descrie un marş de protest al ONG-urilor de protecţie a drepturilor rromilor, dar şi o aşa-zisă „contramanifestaţie”, unde vreo 6 puştani secui purtau ciorapi de damă pe feţe. E bine de menţionat, în spiritul obiectivităţii, că ştirea respectivă nu menţionează un fapt important: unii dintre membrii comunităţilor de rromi de la Sânmartin şi Sâncrăieni (jud. Harghita) sunt acuzaţi de secui că au comis în mod repetat infracţiuni şi agresiuni, fiind lăsaţi invariabil, în libertate, de judecători. Devine clar că Statul român are acolo o problemă de autoritate şi de prestigiu, cu largul concurs al Justiţiei. Pe de altă parte, BLOGpeBLOC consideră că aceşti reprezentanţi de ONG-uri nu au înţeles că problemele comunitare nu se mai rezolvă cu slogane. Din ’90 încoace, ONG-urile primesc bani frumoşi pe proiecte europene sau nord-americane pentru ameliorarea traiului unor comunităţi ţigăneşti, dar „activitatea” se reduce la ceaiuri dansante, la seminarii şi lansări de slogane. „Metodele de lucru” ale acestor oameni nu au cunoscut nicio modernizare: ei nu se coboară să trăiască între rromii săraci ca să-i cunoască, nu îi învaţă cum să-şi înceapă o afacere, nu îi trag de mânecă să îşi facă buletinul de identitate, nu colindă satele ca să îi îndemne pe rromi să-şi dea copiii la şcoală, nu le ridică şcoli de meserii pe banii americani pe care îi primesc şi nu organizează cursuri de calculatoare pe fondurile europene. Când apar conflicte precum cele din Sânmartin şi Sâncrăieni, care au angrenat grupuri mari de oameni de ambele etnii, aceşti indivizi acuză, într-un delir al automatismului, „Statul” şi „rasismul”. Problematica este, însă, mult mai complexă, iar folosirea sintagmei „conflict interetnic” a devenit nepermis de frecventă, cu largul concurs al unor gugştiuci de presă. Dealtfel, faptul că organizaţiile harghitene de rromi nu au participat la respectivul marş ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru aceşti membri „lustruiţi” ai saloanelor non-guvernamentale. Ei ar trebui să înţeleagă că responsabilitatea ONG-urilor pentru rromi trebuie să treacă dincolo de sala dineurilor şi că, la urma urmei, Statul înseamnă şi staff-urile cu ifose ale unor astfel de organizaţii.