03 martie, 2010

Copacul strivit de ziar. De ziarul "Adevărul de seară".

Cum anume poţi să te numeşti ,ziar’ cînd produci un articol doar pentru a cere tăierea unui copac? Câţi proşti vor fi trecut pe sub acel copac şi şi-au zdrelit tencuiala de pe ţeastă? Ce Inchiziţie aruncă pomii pe rug doar fiindcă nu încape pe-acolo căruciorul cu tripleţi al poliţaiului local? Cu banii Conului Dinu poţi, însă, scrie orice! Într-o zonă extraordinar de dinamică şi pitorească precum Tulcea, unde vaporul primit cadou de Ion Antonescu de la Adolf Hitler a ajuns la mujicii ruşi lipoveni (subiectul ăsta îl facem cadou guguştiucilor de la ziar), unde trăiesc în frăţietate haholi, români, vile construite fraudulos, nave dispărute, morminte de piraţi, interlopi şi pelicani, reporterul Adevărul de seară se loveşte de singurul copac crescut în mijlocul trotuarului. La Bucureşti, cu atâţia copaci pe trotuare, şefii şi subşefimea de la Adevărul de seară ar fi umblat cu drujba-n poşete, să avanseze mai repede spre Pipera. La Tulcea calea este mai oablă: cu încetul, doar fiindcă n-au ştiut ăia de la Primărie să măsoare trotuarul, rădăcinile dacice de-acolo se duc dracului şi treb’e retezate, c-aşa cere ziarista de la Adevărul. Nu mai este subiecte. Aşa va fi pornit (crede BLOGpeBLOC) şi dezbaterea cu pădurile din zona Roşia Montană: copacii de-acolo s-au nimerit pe mijlocul vreunui trotuar din Alba Iulia, aşa că careva din presă, monşer’, a cerut tăierea lor. Partea precede întregul. Iertaţi copacul din Tulcea, natura nu poate plăti la nesfârşit pentru prostia omenească. Poate-s de vină cei de la primărie: frecvent, ei fac trotuarul, ei nu-l măsoară, poftim de verificaţi! În plus, un trotuar din România nu are speranţă de viaţă decât 3-4 ani- vin ăia cu picamărele şi-i dau în gură. Dar copacul, copacul din fotografia ziarului, o mai avea de trăit vreo 70 de ani. BLOGpeBLOC aşteaptă cu răbdare închiderea celui mai inutil produs al Grupului Adevărul. Ca să fie închis rapid, curat, pe management, credem că ziarul Adevărul de seară, ar trebui să primească un preţ şi să fie vândut la chioşcuri. Fără cadou la pungă.