12 martie, 2010

Incursiunile- surpriză ale preşedintelui-nesurpriză Traian Băsescu în Afganistan, printre militarii români trimişi acolo, par să nu mai aibă un sfârşit. Băsescu a fost în vizită în deşertul afgan, a văzut ce-i mănâncă soldaţii şi ce moral mai au ei pe-acolo, va fi aflat de la serviciile speciale că acum, la Armată, nu se mai dă şpagă pentru plecarea spre unele fronturi (Afganistanul, de exemplu, nu mai e demult o promenadă precum Bosnia) şi a revenit la Bucureşti. Brava lui! BLOGpeBLOG este curios să afle dacă acum, după ce oamenii de ştiinţă germani au anunţat că bărbaţii ţinuţi la temperaturi joase au performanţe sexuale mai bune, staff-ul de consiliere al lui Băsescu nu va ordona cumva, inclusiv cucerirea Siberiei. La urma urmei, e bine ca românii să aibă reprezentanţi peste tot. Să nu uităm că nu demult, la Suceava, fusese nominalizat pentru conducerea Conferinţei Judeţene a PSD, un tip care decedase de câteva săptămâni. Motivaţia nominalizării fusese simplă : PSD merita să aibă reprezentanţi peste tot, pe toate tărâmurile. În imaginea stg; Un puştan român încercând să afle la orizont de ce oamenii mari din România au plecat în Afganistan, înainte de a scoate Afganistanul din România Foto : Traian George Horia