Ion Cristoiu stă două luni ȋn bibliotecă pentru a descifra un subiect de istorie și te ȋntrebi atunci cât i-o fi necesar lui Ovidiu Nahoi (foto drpt.), ȋnșurubat ca redactor-șef la „Historia” și atât de ocupat cu atâtea alte răspunderi, ca să-și scrie impresiile lui despre trecute vieți de doamne și de domni? Nahoi a fost primul redactor-șef al lui Vântu, ȋntr-un orășel vetust de provincie moldovenească. A fost principalul colaborator al
lui Laurențiu Ciocăzanu și un aliat de nădejde al acestuia ȋn disputarea „zonelor de influență” de la ziarul „Adevărul” cu Mircea Dinescu. Asta, ȋn fața Marelui Arbitru, Conu Dinu. N-a avut bărbăția să ȋși dea demisia odată cu plecarea echipei Cornețeanu- Ciocăzanu. A invocat palid niște silogismefemeride de genul „Eu trebuie să conduc niște proiecte, muncesc…”. Etc. A rezultat că viața e tristă când e scandal și că el rămâne. Nu era neapărat necesară implicarea sa ȋn vreo 3000 de proiecte pe banii lui Conu Dinu Patriciu, că nimeni nu e de neȋnlocuit pe lumea asta, dar probabil, lui Nahoi ȋi place să se simtă indispensabil. Un motiv real al ȋncrâncenării de a rămâne la „Adevărul” i l-ar fi oferit, oricum, viața de dincolo de pereții redacției: unde să plece el, ca un Nahoi grăbit, pe o piață media mult comprimată și ostilă? Să scrie gratuit editoriale pentru mercenariatul de la „România liberă”, precum a ajuns fostul camarad Ciocăzanu? Așa, alături de alți savanți ai punctuației de la „Adevărul” (unii care se pricep chiar la toate), Nahoi ȋși permite să ajungă la niște nelimite ale cunoașterii: gnosticul Nahoi a ajuns, de exemplu, să scrie editoriale până și despre Grivița Roșie, momentul ’33. Ȋn mai 2010, Nahoi și-a trimis o fătucă să realizeze un interviu facil și futil cu un om din CFR. A atașat la asta munca lui Ion Cristoiu și ceva fotografii și i-a ieșit subiectul (Grivița ’33; An X, nr. 101, revista "Historia"). Nu a semnat una dintre fotografii, nu a plătit-o și nu a răspuns mesajelor autorului: când vrea, Nahoi e un econom, iar mass-media arată pentru el ca un Google ospitalier. Fotografia este revendicată acum de un colaborator al revistei, „preluat” fără voia sa, odată cu absorția „Historia” de către trustul de presă al lui Dinu Patriciu. Fotografia fusese predată revistei ȋnsoțită de un reportaj. Ȋn prezent, respectivul jurnalist și-a depus demisia de la „Historia” și a ȋnaintat o plângere către Directorul General al „AdevărulHolding”, Peter Imre. Dacă nu va primi răspuns de la acesta, se va adresa direct patronului-ziarist Dinu Patriciu, iar dacă nici astfel nu va avea succes, se va adresa unei instanțe de judecată, unde va solicita ca despăgubiri, suma fantastică de 1 RON și o bătaie pe obraz. Că așa știe Ovidiu Nahoi, redactor-șef la „Historia” să țină spălat obrazul unui brand pentru care, cică, trudește. Măcar bătaia aia de obraz ar trebui să intre ȋn complicata sa sferă de responsabilități. Foto: Liniște, lucrează Nahoi
lui Laurențiu Ciocăzanu și un aliat de nădejde al acestuia ȋn disputarea „zonelor de influență” de la ziarul „Adevărul” cu Mircea Dinescu. Asta, ȋn fața Marelui Arbitru, Conu Dinu. N-a avut bărbăția să ȋși dea demisia odată cu plecarea echipei Cornețeanu- Ciocăzanu. A invocat palid niște silogismefemeride de genul „Eu trebuie să conduc niște proiecte, muncesc…”. Etc. A rezultat că viața e tristă când e scandal și că el rămâne. Nu era neapărat necesară implicarea sa ȋn vreo 3000 de proiecte pe banii lui Conu Dinu Patriciu, că nimeni nu e de neȋnlocuit pe lumea asta, dar probabil, lui Nahoi ȋi place să se simtă indispensabil. Un motiv real al ȋncrâncenării de a rămâne la „Adevărul” i l-ar fi oferit, oricum, viața de dincolo de pereții redacției: unde să plece el, ca un Nahoi grăbit, pe o piață media mult comprimată și ostilă? Să scrie gratuit editoriale pentru mercenariatul de la „România liberă”, precum a ajuns fostul camarad Ciocăzanu? Așa, alături de alți savanți ai punctuației de la „Adevărul” (unii care se pricep chiar la toate), Nahoi ȋși permite să ajungă la niște nelimite ale cunoașterii: gnosticul Nahoi a ajuns, de exemplu, să scrie editoriale până și despre Grivița Roșie, momentul ’33. Ȋn mai 2010, Nahoi și-a trimis o fătucă să realizeze un interviu facil și futil cu un om din CFR. A atașat la asta munca lui Ion Cristoiu și ceva fotografii și i-a ieșit subiectul (Grivița ’33; An X, nr. 101, revista "Historia"). Nu a semnat una dintre fotografii, nu a plătit-o și nu a răspuns mesajelor autorului: când vrea, Nahoi e un econom, iar mass-media arată pentru el ca un Google ospitalier. Fotografia este revendicată acum de un colaborator al revistei, „preluat” fără voia sa, odată cu absorția „Historia” de către trustul de presă al lui Dinu Patriciu. Fotografia fusese predată revistei ȋnsoțită de un reportaj. Ȋn prezent, respectivul jurnalist și-a depus demisia de la „Historia” și a ȋnaintat o plângere către Directorul General al „AdevărulHolding”, Peter Imre. Dacă nu va primi răspuns de la acesta, se va adresa direct patronului-ziarist Dinu Patriciu, iar dacă nici astfel nu va avea succes, se va adresa unei instanțe de judecată, unde va solicita ca despăgubiri, suma fantastică de 1 RON și o bătaie pe obraz. Că așa știe Ovidiu Nahoi, redactor-șef la „Historia” să țină spălat obrazul unui brand pentru care, cică, trudește. Măcar bătaia aia de obraz ar trebui să intre ȋn complicata sa sferă de responsabilități. Foto: Liniște, lucrează Nahoi
