Germania ca ideal al României: fără claxoane și manele
În librăriile din orașul german Straubing, un ghid turistic al României și o biografie a fostului dictator Adolf Hitler au același preț: 10 euro. La germani, dincolo de preț nu mai există nimic, fiindcă un preț reflectă total o opțiune. Poate și de aceea, după ce a aflat cât trebuie să plătească, turistul german în România a devenit o specie la fel de rară ca și capra neagră. De altfel, în țara lor, când au avut nevoie de un mod de a se recunoaște între ei, teutonii au decis așa: e neamț doar acela care mai întâi se uită la marfă și doar după aceea la prețul mărfii. De atunci a rămas că dacă vezi pe vreunul prin magazine holbându-se în ordine inversă (întâi la preț și apoi la produsul pe care vrea să-l cumpere), acela este român venit la muncă în Germania.
Coș pentru colivă în România, coș pentru shopping în Germania
Germanul de azi nu atinge pământul: din pat sare în mașină și din mașină în pat, mișcându-se asimptotic spre profit. Nu se știe de unde a izvorât bunăstarea atât de rapid în curtea germanior dar, intuitiv, se poate concepe că politețea este unul dintre temeiurile superiorității lor în Europa.
Nemții sunt tridimensionali când vine vorba de politețe: respectă natura, restul oamenilor și animalele. La Schwartzach, Fischerdorf, Bogen sau Kirchroth, căprioarele și iepurii își au sălașul chiar lângă casele oamenilor, dar germanii trag cu pușca – hăt!, departe - în Afganistan.
Maneaua dată la maxim, pe care filfizonii din București o denumesc „multiculturalitate”, este trecută de nemți la capitolul „disconfort”, în timp ce grătarele scoase la iarbă verde aproape că nu există. Așa cum ar spune orice extremist blond și bucălat de la Berlin, Germania este pentru germani, iar pădurea pentru păsărele. Liniștea de aici este cuprinsă într-o hartă mult mai amplă decât cea a teritoriului propriu-zis, fiindcă aici nimeni nu claxonează. Fără claxoane în aer și în stradă, nemții pot calcula mai bine și cifra de afaceri, fără să circule cu stresul în stomac și creierii într-o cutie de rezonanță, cum se întâmplă în România.
Belșugul german contemporan are o simbolistică discretă și personală, atâta timp cât coșul împletit cu care babele din România aduc coliva la cimitir, este folosit de babele din Germaniei pentru shopping. Nemțoaicele merg între rafturile din supermarket, aleg produsul, se uită la preț, flecăresc, salută cunoscuți și necunoscuți, încarcă portbagajul și fug acasă să aranjeze rondul cu flori: în anii ’40 mergeau acasă cu tancul, azi folosesc mașini nou-nouțe, de mic litraj, care nu ocupă prea mult spațiu în parcare. (Foto TGH)
