Asta mi s-a părut ciudat de la început: Piaţa Universităţii din aceste zile este plină de copii. Cei care aruncă pietrele şi rup garduri, "vandalii", "huliganii", "nemernicii" nu sunt adulţii afectaţi de “curbele de sacrificiu” ale guvernului Emil Boc, ci nişte adolescenţi care o zbughesc la prima apropiere a plutoanelor de jandarmi. Sunt un amestec pur de frică şi mânie. Văzând filmul jurnalistului Vlad Ursulean, cu ciocnirile de la Unirii-Universitate, această convingere mi s-a întărit. Copiii ăştia nu au ieşit ca să îl detroneze pe Traian Băsescu, n-au nicio garanţie că după el va urma altul mai capabil. Copiii ăştia se pişă pe tăierile de salarii şi de pensii pe care le-a operat guvernul Boc, nici nu le pasă de ele. Copiii aceştia aruncă pietre în jandarmi dintr-o nelămurită disperare pe care acum, târziu, încerc să le-o înţeleg. Ei trăiesc într-o ţară încremenită de mult timp în proiect, unde toată lumea cere, dar unde nimeni nu munceşte ca să poată obţine: trăiesc într-o ţară unde, spre exemplu, se cere ieftinirea pâinii dar unde câmpurile rămân necultivate. Într-o ţară unde chiar dacă valutele scad, preţul la combustibil se măreşte, o ţară unde inactivitatea instanţelor judecătoreşti ţine închise graniţele spre Schengen, dar unde salariile magistraţilor sunt mărite prin “proteste”. O ţară a lipsei de logică. De-aici pleacă o disperare grea, căci România, în acest ritm de “dezvoltare” va rămâne în continuare ţara unde totul va fi obţinut mult mai greu decât în alte părţi. Copiii ăştia români care azi aruncă pietre, şi-ar dori în România şi puţină Germania, şi puţină Franţa, şi un strop de UK, şi ceva SUA, dar nu le vor avea niciodată aici fiindcă România pare sortită să rămână defectă. Copiii ăştia au ieşit în stradă din disperarea că vor moşteni o ţară care a fost construită cu defecte mari chiar de cei care azi (pensionari, bugetari, sector privat) revendică un trai mai bun. Copiii ăştia nu au ieşit să arunce cu pietre pentru Raed Arafat, pentru Crin Antonescu, Ponta sau împotriva lui Băsescu, ci pentru că s-au săturat să nu vadă o minimă schimbare şi în viaţa lor. Atenţie, jmecherilor, la Universitate nu este luptă politică, ci doar bătaie cruntă între generaţii, iar jandarmii nu apără un anumit guvernământ ci doar un sistem simbolic care a pornit în 1990 şi nu s-a reformat nici până azi. La Universitate, BLOGpeBLOC a văzut doar copii sătui de neputinţele adulţilor.
(Traian George Horia)
