De la acceptarea Romaniei in Uniunea Europeana, nu putine au fost
vocile occidentale care au sustinut ca tara noastra nu era pregatita sa adere
la acest gigantic proiect. Unul dintre motivele des invocate s-a referit
invariabil la exportul de infractionalitate: in prezent, odata cu sosirea
primaverii, Gara de Nord sau aeroportul Otopeni au devenit escale pentru sute
de romani care pleaca in Occident avand un singur scop: imbogatirea prin furt.
Evident, nimic nu este intamplator: cum s-a vazut in mass-media autohtona, Justitia
din Romania lasa frecvent infractorii in
libertate si, in plus, lacunele sistemului au permanentizat in tara
analfabetismul si lipsa oricarei meserii invatate in randul unei parti largi a
tineretului. Altfel spus, pe langa muncitorii care au plecat sau pleaca legal,
in baza unui contract de munca, in Occident se afla in prezent zeci de mii de
tineri sau mai putin tineri romani care necunoscand limbi straine sau neavand
abilitati de a presta o munca oarecare, au ales sa “produca” bani prin mijloace
in afara legii. Evident, in fata acestui val, autoritatile occidentale au fost
nevoite sa isi regleze din mers resursele anti-infractionalitate, fapt ce
presupune bani, oameni si logistica suplimentara. Noile provocari au modificat
“peisajul” social chiar si acolo unde locuitorii occidental nu mai vazusera
niciodata cersetori, hoti de buzunare sau de fier vechi. In general, guvernele
Romaniei au pastrat tacerea pe acest subiect dar este clar ca exista o anumita
satisfactie egoista: la prima vedere, Romania se debaraseaza, prin aceasta
masiva “migratie” de o problema pe care nu a reusit in ani de zile sa si-o
rezolve. In realitate, “problema” in sine afecteaza grav imaginea statului, furnizandu-I
toate atributele de “stat tolerat” in interiorul organizatiei europene. BLOGpeBLOC a stat de vorba cu trei romani care au trecut prin Gara
de Nord, cetateni mioritici inapoiati Romaniei cu sau fara voia lor. (foto: Roman arestat in direct in Londra, imagini canalul britanic PickTV)
Franta:
fier vechi furat in Elvetia si dus in Franta, si invers
“Sunt de 7 ani in Franta. E bine acolo. Nu mori de
foame. Am furat fier vechi, se castiga bine pe asta. E 6 euro chilul de fier,
traiesti bine. Cand avem bani, facem mici, bem bere, trece jandarmii pe-acolo
da’ nu ne zice nimic. Duceam cupru si din Elvetia in Franta, mai putin invers.
Pe Basel- Strasbourg – St. Louis am “lucrat”, eu cu fratii mei. E simplu: furi
fierul sau cuprul si dupa aia, imparti banii. E bine in Franta. Pe 20 iulie voi avea infatisare la
judecatorul francez. Ne-au prins intr-o seara, la Saint Louis. Cred ca era 25
in martie. Eram “pe treaba” cand a trecut pe-acolo o scarba de tunisian, cu un
ATV. Ala ne-a vazut si a chemat politia. Ne-a dus jandarmii lor la un Centru de
expulzarare unde ne-a dat de toate acolo: haine, dusuri, mancare. Dupa aia
ne-antrimis spre Otopeni. Nici lucrurile pe care le-aveam acolo unde locuim nu
am mai apucat sa mi le iau. Doi sunt in libertate, o sa iau legatura cu ei, sa
mi le trimita in tara. Oricum, ma intorc in Franta, e bine acolo”, ne-a
povestit Feriariu C., din Tecuci (jud. Galati). In martie 2013, prefectul departamentului
Haut Rhin (Alsacia, nord-estul Frantei- n.n.) dispunea expulzarea imediata a
unui grup de romani, format din numitii Feriariu, Irimia, Ioan si Obuf, toti
din localitati situate in jud. Galati sau Vaslui, acuzati de furtul unor mari
cantitati de material refolosibile, dupa cercetarea efectuata la fata locului
(“flagrant delict”) de comisarul Christian Carrere de la Politia St. Louis.
Germania:
haine de marca, furate cu “sacosa de aluminiu”
“Am aproape 1 an in Germania, m-a trimis inapoi
acum, dar nu ma mai intorc acolo, ma duc in Franta- acolo iti da 300 de euro o
singura data si te trece intr-un registru de-al lor, sa nu te uite. Macar,
de-acolo nu ma intorc cu mana goala. In Germania n-a fost prea greu. Mai intai,
intra in magazine unul dintre noi si vedea ce e bun de praduiala: telefoane,
haine de marca, chestii de-astea. La inceput eu eram numai pe haine. Cu un
clestisor de-ala de care folosesec femeile cand se aranjeaza, tai usor in jurul
anti-furtului. E rau ca uneori poate sa iti iasa prost, sa tai si stofa de la
rochie. Asa ca mai incolo am inceput sa folosesc alta chestie: intram in
magazin cu o sacosa captusita cu folie de aluminium. . Daca ai marfa in
Aluminiu, nu mai tipa alarma cand iesi din magazine. Sacosi de-astea de
aluminiu fabrica tigani de-ai nostri si ni le vindea noua, destul de scump. Cum
ziceam: intram in magazine, cumparam doua perechi de ciorapi, bagam in sacosa
hainele de marca, plateam la cassa si plecam elegant. Nu tiuia nimic! Daca luam
o haina scumpa, de- sa zic- 400 de euro, eu unul eram multumit: pe urma o
dadeam cu 250 la arabi si “ma scoteam”, aveam bani si mancarea e ieftina, iar o
bere o iei si la 30 de centi. E bine in Germania: daca nu ai adapost, prin gari
au birouri de Caritas (organizatie umanitara catolica-n.n.), te ia aia la ei, iti
da pat, haine curate, pasta de dinti, sapun, dus, mancare. Cand mergeam pe
tren, ma invatase romani de-ai mei o smecherie cum sa nu mai platesc bilet, si
chiar a functionat: urci in tren, stai primele 20 de minute ascuns in WC dupa
aia poti sa te asezi pe bancheta, ca nu mai trec controlorii: aia-s nemti,
functioneaza ca cronometru’. Eu am mers mult pe ruta Duseldorf, Frankfurt si Stutgart.
”, ne-a spus Viziru I., din Targu Neamt.
Anglia:
metoda “ziarul”, in parcare la supermarket
“In Anglia am facut bani cu ziarul”, ne-a spus
Petrea Bebe (48 ani), din Craiova. “M-a dus un frate de-al meu, care era
lautar, la unul care impartea ziare. E metoda veche si faci bani. Luai adica niste
ziare (nu multe, ca nu le cumpara nici dracu’) si te puneai la un supermarket,
in parcare. Ma puneam acolo si stiam ca sunt protejat de baietii mei, adica
stiam sigur ca nu vine altul cu cerseala peste vadul meu, ca aveam impartite
zonele intre noi. Toata ziua, asta faceam: pandeam la carucioare, ma uitam dupa
aceia care nu isi luau banutul din carucior
(fisa de deblocare a caruciorului-n.n.). Ziarul era un pretext, pricepi,
cei angajati la super-market ma vedea cu sortulet si cu ziare si nu ma mai lua
la goana. O parte din castig il dadeam aluia cu ziarele, si restul imi ramanea
mie, mai mult de juma’te. Am facut ceva bani. Nu e mereu bine in strainatate. Frate-meu
a murit pe un metrou, l-a omorat unii, niste sarbi care l-au banuit cu bani,
nici azi nu stim care a fost tarasenia. Fratele meu era lautar acordeonist la
un tigan care avea lautari in strada cum avea Cap-de-Porc (Ioan Clamparu-n.n.)
tarfe in strada. Tiganul asta avea sase lautari adusi din Romania: astia canta pe
strada si ii da lui juma’te din castig, pricepi? E bine in Anglia...”