21 ianuarie, 2009

Nea Nelu care rămâne şi Mr. Bush care pleacă

La Washington s-a produs o schimbare de excepţie: George W. Bush, cel mai slab preşedinte din istoria SUA (n-o spunem noi, ci chiar unii dintre americani), a fost înlocuit cu Barack Obama, primul preşedinte de culoare din istoria SUA. Noul lider de la Casa Albă va avea o sarcină grea, căci va trebui să umple puşculiţa federală, golită de Bush Jr. după ce fusese umplută anterior de administraţia Bill Clinton. Acum, la sfârşit de mandat, se poate spune că, indiferent dacă a fost vorba de pupincuriştii de pe Dâmboviţa („analişti” de tip radutudor de pe la TVR1 sau Antena 3 etc), sau că a fost vorba de cei din Statele Unite- această "subspecie" de analişti TV a făcut administraţiei Bush cel mai mare rău posibil: l-a impregnat cu osanale, iar Bush a plutit pe iluzii. I s-a şoptit permanent că politicile sale sunt minunate, indiferent că a fost vorba de dubla campanie militară Irak- Afghanistan, de toleranţa la tortură- ca metodă de „interogare” folosită de armata SUA, de scandalul închisorilor secrete transfrontaliere etc. Pe alocuri, nici politica internă a administraţiei Bush nu s-a bucurat de coerenţă: spre exemplu, de mare notorietate pentru mandatul Bush jr. a fost iniţierea unei campanii de sancţionare a fumatului, concomitent cu sprijinirea unei legi de acceptare a carabinelor de asalt în stradă. Altfel spus, pentru administraţia Bush, tutunul era mai letal decât metalul încins. Proporţional, aşteptările americanilor de la noua adminstraţie Obama sunt uriaşe, fapt ce nu se poate spune şi despre aşteptările românilor. Prin imprudenţă şi resemnare, românii au readus din nou baronii PSD şi găştile de tip „Hrebenciuc” în apropierea vistieriei naţionale, câtă a mai rămas din ea. O speranţă le-a mai rămas, totuşi, românilor: că vor emigra în America. Acolo unde, s-ar putea ca într-o bună zi, să-i primească în audienţă, chiar succesorul lui Barack Obama, dl. Ion Iliescu.
În imagine: Nea Nelu, care rămâne şi Mr. Bush care pleacă. În acelaşi tablou.
Sursa imagine: colecţia Ion Iliescu