O ţară românească, de o extremă candoare slavă- astfel ar putea fi definită Basarabia contemporană. Desigur, toţi aceşti ani, şi la Bucureşti, şi la Chişinău, au existat permanent grupuri „de presiune” la nivel înalt, care au creat o distanţare artificială între zone (pentru România, în opinia BLOGpeBLOC, fiind elocvente exemplele de tristă contraperformanţă Mihai Răzvan Ungureanu, Ad. Severin sau Ad. Cioroianu). Ceea ce se ştie sigur, însă, este faptul că, după ’89, la Chişinău a rămas activ permanent un nucleu de idealişti, atârnat de gardul de plasă de pe Prut şi privind cu jind în direcţia Dâmboviţei: este vorba de tineri săraci, cu salarii de 1000-2000 de lei, cu studii superioare şi cu mult bun-simţ, educaţi în familiile lor ca să iubească România. Bucureştiul şi narcisiştii din diplomaţia Bucureştiului n-au ştiut niciodată de aceşti oameni- şansele de a-i întâlni pe la insipidele recepţii sau conferinţe de presă au fost minime. În plus, la multe televiziuni din Bucureşti, problema Basarabiei e abordată şi astăzi, cu proşti care n-au fost niciodată acolo şi care cunosc mai bine lupanarele Parisului şi New York-ului. Uneori, nucleul de tineri basarabeni (numiţi de regimul comunist de la Chişinău „fascişti” sau „vandali”) apare la ştiri, agitând drapele şi cerând reorientarea spre Bucureşti şi spre Europa. Aşa cum s-a întâmplat şi astăzi în capitala Basarabiei, când ei au ieşit în stradă, încercând să micşoreze distanţa între cele două state româneşti şi scuturând zdravăn teoriile „analiştilor” bătrânicioşi. Notă: Măreşte imaginea cu clic
