11 septembrie, 2009

CFR nu mai pune mochetă în tren. Are covor de seminţe.

Orice american, suedez, german sau chiar filipinez, portorican şi eschimos, ar fi leşinat puţin la vederea spectacolului: BLOGpeBLOC prezintă un filmuleţ ce înfăţişează incredibila murdărie de pe trenul personal CFR Titu- Târgovişte, murdărie rămasă în urma unor aşa-zişi pasageri. Văzând imaginile, realizezi că România „profundă”, cu covorul ei de seminţe, nu are ce căuta în Europa, alături de acest medieval CFR şi alături de găştile de halitori de floarea-soarelui, care au bani de bere dar n-au bani de bilet. „Majoritatea sunt rromi din Titu care se-ntorc seara acasă, de la Bucureşti”, a explicat indiferent un conductor, ca şi cum etnia devine foarte importantă când e vorba de comportamente sociale. „Vin oamenii cu rachiu, cu bere şi seminţe, şi uite-aşa lălăiesc tot drumul. Cine să le ceară ălora biletul? Nici poliţia nu se bagă!”, a mai spus ceferistul. Evident, calmarea turbulenţilor şi debarcarea lor din tren ar fi intrat în atribuţiile angajaţilor CFR şi poliţiei TF. Asta (dacă e posibil), fără să îşi plângă singuri de milă. Unii dintre ceferiştii şi poliţiştii TF au, însă, alte priorităţi: viaţa la Stat e dulce când nimeni nu e tras la răspundere şi oricum, şi unii, şi ceilalţi, se pregătesc de grevă generală. Încolonaţi în Ţara Seminţelor Prăjite, cu magistraţii în frunte, oamenii vor cere salarii mai mari. Din ’90 încoace, ceferiştii au obţinut mai tot timpul mărirea salariilor, dar covorul de seminţe din vagoane a rămas la fel de gros. Cât ar trebui mărite salariile pentru ca „naşii” să-şi facă treaba şi să sancţioneze primitivismul unor pasageri? BLOGpeBLOC speră că, din sporurile obţinute în 2009, conductorii de pe personalul Titu- Târgovişte, în colaborare cu Ministerul Transporturilor, vor cumpăra şi vreo câteva mături. (Traian George Horia)