26 mai, 2010

Prohodul presei de investigație

Presa de investigație moare ȋncet, dar sigur, spre fericirea presei facile, făcută cu amatori, "la șușanea". La cât se fură ȋn România, vestea asta este chiar perfectă pentru ȋndestulații Sistemului. Dacă judecătorii au lăsat ȋn libertate (pe bandă rulantă) pe majoritatea acuzaților de evaziune, măcar presa de investigație nu a obosit să ȋi scoată „la acvariu” pe bulevardul public pe acesti "descurcareți"- ca să-i vadă toți plătitorii de impozite. Revenind la subiect, ne amintim ce vremi erau pe când Christian Levant (acum, redactor pe la ziarul de metrou „ring”) scormonea printre tunurile imobiliare ale lui Dorin Cocoș (vezi foto 1-2). Acum, la ziarul lui Levant, un tip numit But (un individ șters, pe care BLOGpeBLOC ȋl știa ȋncă de pe când se sforța să-și termine materialele pentru „Curierul Național”) ȋși face un titlu de glorie din imortalizarea unei banale ședințe de târguieli: Dorin Cocoș, monșer, cumpără pantofi pentru Elena Udrea (foto 3). Jenant, celor de la „ring” le trebuie paparazzi ca să pozeze un domn bătrâior aterizat pe Calea Dorobanti și care, pe deasupra, pozează cu toată dantura. Nu mai vorbim aici de titlul frivol și manelistic al articolului" ("Uite ce sandale...") preluat prin stil direct de la unii optsedați ai tabloidului „Click!”: căci exclamații de genul "Uite ce-a făcut acela..." provin direct din folclorul stradal al Ferentarilor. BLOGpeBLOC crede că subiectul acesta de presă ar fi fost un subiect de presă doar dacă Dorin Cocoș ar fi fost servit ȋn magazinul cu pantofi, de ȋnsuși Al Bundy. Adevărata nedumerire a BLOGpeBLOC este alta: cum rezistă Levant printre subiectele astea? (Mărește imaginea cu clic)