09 iulie, 2010

Unde ești, Ţopescu, domn’le?


Era o vreme când fotbalul avea propria solemnitate: un meci al naționalei devenea eveniment, iar anunțul era atârnat aproape de frigiderul cu bere, dar neapărat lângă colțul cu icoane. Toți iși făceau cruci: să bată România. Acum avem meciuri, comentatori de meciuri, patroni și jurnaliști sportivi la chil. Ȋn redacție la ProSport era unul, Remeș, care scria „a implantat gazon” atunci când voia să
descrie plantarea gazonului, iar ăsta era coleg cu marele Cristian Ţopescu, cel care, de atâția ani, și-a făcut datoria față de sportul-rege. De ani de zile post-decembriști, pilele și impostura sapă grav inclusiv la rădăcina profesionalismului din Televiziunea națională. TVR. Directorii generali, numiți
politic, vin și pleacă, iar ȋn urma lor, pe bani publici, rămâne un nucleu dur (eșaloanele 2 și 3), neclintit pe poziție, care toacă banii, decide sforăriile pe grila de programe și prelungește mizeria din sistem. Iar frecvent, se mai și amuză când vede ce a ajuns din această Televiziune. Căci, cum poți să impui pentru World Cup un comentator sportiv care, la meciul Germania- Spania (7 iulie 2010) afirma că „jucătorul spaniol este oricum ambidextru” (omul voia să spună că acela șutează bine cu ambele picioare) sau că „de la oboseală, ambele echipe s-au scurtat”. De data asta, BLOGpeBLOC are doar două ȋntrebări pentru conducerea TVR: 1). Unde e Ţopescu? 2). Cu cine cheltuiți voi banii?
Nota: AMBIDÉXTRU, -Ă, ambidextri, -e, adj., s.m. și f. (Persoană) care se slujește cu aceeași îndemânare de ambele mâini. – Din fr. ambidextre. (DEX)