Veșnicia românului s-a născut la umbra arborelui de semințe-prăjite și este măsurabilă ȋn cornete de hârtie de-acum și până la integrarea ȋn
UE.
Decebal a pierdut tezaurul,
Dimitrie Cantemir a pierdut timpul,
Gogea Mitu și-a pierdut dinții pe ringul de box, chiar Nicolae Titulescu a pierdut procesele cu grofii unguri și multe au mai pierdut românii prin alți ȋnaintași de-ai lor, dar un lucru nu și-au putut permite să ȋl piardă: nici avarii, nici teutonii, nici osmanlâii și nici sovieticii nu au reușit să le smulgă lanurile de floarea-soarelui și semințele-prăjite. O droaie de conaționali s-au ținut cu dinții și cu stomacul de semințele lor prăjite, iar astăzi, după două mii de ani de istorie, semințele-prăjite se află la locul lor bine delimitat: ȋmprăștiate pe trotuarul orașelor, prin scările de bloc de-acolo, sau arestate ȋn gări, autobaze, sedii de consilii județene și secții de poliție vag demilitarizate. Acești români pot pierde Insula Şerpilor, Cadrilaterul, Basarabia și chiar două-trei cartiere ocupate cu emigranți ȋn Paris, dar nu-și vor permite niciodată să piardă un singur metru cub de semințe coapte pe tigaie și strașnic sărate, ca la mă-sa semințelor acasă. Astfel de români pot renunța, printr-un suprem efort de trândăvie, la spartul magazinelor, al fețelor de adversari, al mașinilor sau buturugilor din iarnă, dar nu vor renunța niciodată (dar niciodată, dacă mă-nțelegi, monșer!) la spartul semințelor. Semințele-prăjite au ȋnlocuit la români tradiționala pâine și sare de ȋntâmpinare, iar oaspeții occidentali ȋnvață, deja, plăcerea silfidă a primilor pași din
România făcuți pe covorul negru și crocant. Pe viitor, ȋn funcție de recolta obținută, românii care s-ar dori ambasadori ȋn India ar putea să dea probă de spart semințe la
Ministerul Afacerilor Externe. De ce
India? Habar n-am: am ales și eu o altă țară vestită pentru semințele ei prăjite.
(Foto BLOGpeBLOC)
