skip to main |
skip to sidebar
Avalansa de "maestri" la TVR 2: azi, emisiunea despre fotbal "Replay"
Daca oamenii care conduc destinele TVR 2 ar avea
un pronuntat simt al (daca ni se permite de domnul) penibilului, ar observa ca la unul dintre promourile repetate
obsesiv (pentru emisiunea “Replay”), un baiat in costum si cravata I se
adreseaza altui baiat- in geaca si cu o pronuntata tendinta spre rotunjire (a frazelor, bineinteles)- cu
apelativul “Maestre!”. Cei doi sunt tineri si discuta grav, pe un subiect ecstrem de complecs: fotbalul. Te intrebi ce-o fi
facut omul ala in geaca de la emisiunea "Replay"- gazetar sportiv, ca sa i se adreseze lumea cu “Maestre!”? A memorat goluri, scheme in 16 metri, plonjoane, minute, capete in gura la intalnirile dintre galerii si jandarmi, fraze epocale ale lui Gica Hagi? Sau totul tine de omniprezenta stare de adoratie fata de
sefi a unora- sentiment plenar, omniprezent in societatea actuala romaneasca? Noi nu
stim. Ca un exemplu, maestru (zicem noi, cu modestie) poate fi Ion Cristoiu, care a facut un ziar ce se
vindea in 800000 de exemplare, intr-o tara ca Romania, unde (semi)analfabetismul si dezinteresul pentru informare afectau jumatate din populatie. Chiar si in saraca
limba romana, notiunea de “maestru” este una inalta, greu accesibila pentru
muritorii cei multi. Conform DEX, MAÉSTRUL (maeștri, -stre, s.
m. ) este o persoană care a adus contribuții (deosebit de) valoroase
într-un domeniu de activitate, fiind adesea considerată drept îndrumător,
model, șef al unei școli, creator al unui curent etc. Acum, nu stim cum au
inceput sa apara “maestrii” pe la acest TVR 2 care- din cate retinem, se situeaza
eroic (ca audienta) intre primele 10 canale TV din Romania: ceea ce stim sigur (si asta chiar am vazut)
este faptul ca la TVR 2, cand e de tras cate-o concluzie valoroasa pentru rubrica de fotbal, redactorii de la Sport se adapa direct de la izvoru de intelepciune al lui Mitica Dragomir. Care, cica, in trecut, a fost si el tot un fel de maestru: unul al barbutului.